6 aripi

Uneori, sufletul tău
Vine la mine
În chip de copil.

Cu duioşie-l primesc
Şi-l strâng la piept
Ca să se odihnească
Şi o tihnă a necuvintelor ne cuprinde.

El are aripi albe la glezne -
Căci zboară deasupra zgurei.
Aripi de aur la inimă -
Blânda şi răbdătoarea lui inimă!
Iar la tâmple, aripi de cristal scânteietoare!

Discret, îi scutur
Stropii de tină
De pe glezne -
De-ar şti ce fac mi-e că s-ar supăra.

Duios mă aplec
Asupra nevăzutelor
Şi veşnic strânselor
Aripi de aur ce tremură de dor.

Şi cu o sete ce mă ucide
Îi sărut aripile de cristal scânteietoare -
Oare ce zări au mai văzut
Ele de curând?

Dar nu întreb nimic
Ci doar îi admir strălucirea.
Copilul se odihneşte.
În linişte, aripile de aur
Ale inimii, se aud bătând.

Din când în când
O stea-logostea
Îmi bate în geam:
- Deschide! Vreau să intru
În inima ta.

Dar eu mă scutur de rază
Şi-i zic:
- Taci, piază!
Nu vezi ce am pe braţe?
Dragul se odihneşte.
Nu mi-l speria!